1[1] Cum stă singură cetatea care odinioară era plină de oameni! Cum a ajuns asemenea văduvei, ea, care era mare între neamuri! Ea, care era prințesa ținuturilor, a devenit o sclavă.2Plânge amarnic în noapte și lacrimile‑i curg pe obraz. Dintre toți iubiții ei, nu mai există niciunul care s‑o aline. Toți prietenii au trădat‑o, devenindu‑i dușmani.3După multă suferință și muncă grea, Iuda s‑a dus în captivitate. Locuiește printre neamuri și nu găsește un loc de odihnă. Toți prigonitorii lui l‑au ajuns chiar în toiul strâmtorării lui.4Drumurile Sionului bocesc, căci nimeni nu mai vine la sărbători. Toate porțile lui sunt distruse, iar preoții săi suspină. Fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune.5Vrăjmașii lui au devenit stăpâni și dușmanii lui au parte de bine, căci DOMNUL l‑a făcut să sufere din cauza mulțimii fărădelegilor sale. Copiii lui au mers în exil, captivi înaintea vrăjmașului.6S‑a dus de la fiica Sionului[2] toată măreția ei! Prinții săi au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune, care fug, dar fără putere, dinaintea urmăritorului.7În zilele necazului și ale rătăcirii lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bogățiile pe care le‑a avut în zilele de odinioară. Când poporul lui a căzut în mâna vrăjmașului, nimeni nu i‑a sărit în ajutor! Vrăjmașii l‑au privit și au râs pe seama prăbușirii lui.8Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult și de aceea a ajuns murdară[3]. Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc, fiindcă i‑au văzut goliciunea[4]. Ea însăși suspină și își întoarce fața.9Necurăția era pe rochia ei; nu s‑a gândit la sfârșitul său. Căderea ei a fost de neînțeles; n‑a avut niciun mângâietor. „Privește‑mi, DOAMNE, durerea, căci dușmanul a triumfat!“10Vrăjmașul a întins mâna peste toate bogățiile ei. Mai mult, ea a văzut neamurile intrând în Sfântul ei Lăcaș, cărora Tu le porunciseși să nu intre în adunarea Ta.11Tot poporul suspină, căutând pâine. Ei și‑au dat bogățiile pentru mâncare, ca să‑și păstreze viața. Privește, DOAMNE, și ia aminte la cât sunt de disprețuită!12Nu înseamnă nimic pentru voi, cei care treceți pe lângă mine? Priviți și vedeți dacă există vreo durere asemenea durerii mele, cu care DOMNUL m‑a făcut să sufăr în ziua aprigei Lui mânii!13Din înălțimi a trimis un foc care mi‑a pătruns în oase. A întins un laț sub picioarele mele și m‑a răsturnat. M‑a pustiit și m‑a ostenit toată ziua.14Fărădelegile mele au fost prinse[5] într‑un jug și împletite de mâna Sa. Ele apasă asupra gâtului meu, frângându‑mi puterea. Stăpânul m‑a dat în mâinile dușmanilor, fără ca eu să mă pot împotrivi.15Stăpânul i‑a lepădat pe toți vitejii din mijlocul meu. El a proclamat o vreme împotriva mea, ca să‑mi zdrobească tinerii. Stăpânul a călcat‑o ca în teasc pe fiica fecioară a lui Iuda[6].16De aceea îmi plâng ochii; din ochi îmi coboară lacrimi. Căci Mângâietorul S‑a îndepărtat de mine, El, Cel Ce îmi înviora sufletul. Fiii mei sunt îngroziți, căci dușmanul a învins.17Sionul își întinde mâinile rugător, dar nu este nimeni să‑l mângâie. DOMNUL a poruncit pentru Iacov ca vecinii lui să‑i fie vrăjmași, iar Ierusalimul a ajuns ca o necurăție printre ei.18DOMNUL este drept, căci m‑am răzvrătit împotriva Poruncii Lui. Ascultați‑mă, vă rog, toate popoarele! Priviți la durerea mea! Fecioarele și tinerii mei au mers în captivitate.19Mi‑am chemat iubiții, însă ei m‑au trădat. Preoții și bătrânii mei și‑au dat suflarea în cetate, în timp ce căutau mâncare ca să‑și păstreze viața.20Privește, DOAMNE, cât sunt de nenorocit! Măruntaiele‑mi fierb; inima mi se zvârcolește înăuntrul meu, căci am fost foarte răzvrătit! Afară, sabia m‑a lăsat fără copii, iar în casă, ea este precum moartea.21Oamenii m‑au auzit suspinând, dar nimeni nu m‑a mângâiat. Toți dușmanii mei au aflat de nenorocirea mea și s‑au bucurat de ce ai făcut. Adu ziua pe care ai vestit‑o! Să fie și ei ca mine!22Să vină toată răutatea lor înaintea Ta; și poartă‑Te cu ei la fel cum Te‑ai purtat cu mine din cauza tuturor fărădelegilor mele. Căci suspinele mele sunt multe, iar inima‑mi este sleită!